Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Vaslui: 13 autobuze electrice vor fi utilizate pentru transportul în Vaslui și zona limitrofă

Municipiul Vaslui a lansat un proiect în valoare de 36,9 milioane de lei pentru a îmbunătăți transportul local. Acest plan include achiziționarea a 13 autobuze electrice destinate transportului în municipiul Vaslui. Vizate sunt și comunele Muntenii de Jos şi Zăpodeni. Pentru a implementa această investiție, va fi înfiinţată Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Vaslui. Consiliul Local (CL) Vaslui urmează să voteze un proiect de hotărâre privind aprobarea participării municipiului Vaslui în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Vaslui, precum și aprobarea statutului acesteia.

Vezi și:Am pierdut peste 53.000 de firme.

La nivel local, s-a avizat proiectul de „înnoire a parcului auto pentru transportul public de persoane”. Asta împreună cu bugetul necesar pentru finanțare în cadrul Planului Naţional de Redresare și Reziliență. Municipiul Vaslui a semnat un contract de finanțare pentru o perioadă de implementare de 30 de luni (între 20.12.2022 și 20.06.2025). Obiectivul principal constă în oferirea unui transport public modern și ecologic în municipiul Vaslui și în comunele membre ale acestei asociații pentru implementarea proiectului: Muntenii de Jos și Zăpodeni. Proiectul vizează

  • achiziționarea a 13 autobuze electrice
  • instalarea a 18 stații de reîncărcare pentru acestea
  • asigurarea transportului public de persoane în comunele implicate în acest parteneriat

Valoarea totală a proiectului este de 36.904.310 lei, sumă acoperită integral din fonduri nerambursabile.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat!