Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Meniu

Vaslui: 32 de apartamente ANL au fost alocate tinerilor din Negrești

În intervalul mai-iunie 2024, Primăria Negrești are planificat să pună la dispoziția publicului 32 de apartamente din cele două blocuri construite prin intermediul Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL). Aceste blocuri se află în etapa de finalizare, iar lucrările de sistematizare exterioară sunt în desfășurare.

Primarul orașului Negrești, Cristi Rusu, a declarat că au fost finalizate lucrările la infrastructura esențială. Cum ar fi aducțiunea de apă, canalizarea, gazele naturale și energie electrică. În prezent, se concentrează pe finalizarea lucrărilor de amenajare a parcărilor și montarea de pavele. Deși intervenția în luna ianuarie a fost afectată de condițiile meteo, se speră că, în primăvară sau începutul verii, apartamentele din cele două blocuri ANL vor putea fi date în folosință. Cererea pentru aceste locuințe este deja semnificativă, cu 50 de solicitări înregistrate.

Vezi și: Locuințele ANL nu se vor mai vinde.

În ultimii ani, orașul Negrești a extins rețeaua de electricitate pe strada Aleea Plopilor și în satul Cioatele. Oferind terenuri pentru construcții de case destinate tinerilor. De asemenea, s-a extins rețeaua de gaze naturale, beneficiind instituții publice esențiale precum grădinițe, școli, Casa de Cultură (parțial) și două săli de sport.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat!


Fatal error: Uncaught ErrorException: md5_file(/home/adminis/public_html/wp-content/litespeed/css/3b7da969da079a8f0eafe08530471421.css.tmp): failed to open stream: No such file or directory in /home/adminis/public_html/wp-content/plugins/litespeed-cache/src/optimizer.cls.php:130 Stack trace: #0 [internal function]: litespeed_exception_handler(2, 'md5_file(/home/...', '/home/adminis/p...', 130, Array) #1 /home/adminis/public_html/wp-content/plugins/litespeed-cache/src/optimizer.cls.php(130): md5_file('/home/adminis/p...') #2 /home/adminis/public_html/wp-content/plugins/litespeed-cache/src/optimize.cls.php(837): LiteSpeed\Optimizer->serve('https://adminis...', 'css', true, Array) #3 /home/adminis/public_html/wp-content/plugins/litespeed-cache/src/optimize.cls.php(330): LiteSpeed\Optimize->_build_hash_url(Array) #4 /home/adminis/public_html/wp-content/plugins/litespeed-cache/src/optimize.cls.php(264): LiteSpeed\Optimize->_optimize() #5 /home/adminis/public_html/wp-includes/class-wp-hook.php(324): LiteSpeed\Optimize->finalize in /home/adminis/public_html/wp-content/plugins/litespeed-cache/src/optimizer.cls.php on line 130