Două autoturisme căutate pentru confiscare, depistate la Albița. Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Albița au descoperit două autoturisme semnalate ca fiind căutate pentru confiscare. Mașinile au fost identificate în cursul zilei de 1 martie, în timpul verificărilor de rutină.
Primul caz a vizat un cetățean moldovean de 51 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Elveția. La control, bărbatul a prezentat un certificat de înmatriculare fals. Polițiștii au constatat că stickerele de pe document erau neconforme și că seria de șasiu nu corespundea standardelor oficiale.
În urma verificărilor suplimentare, s-a stabilit că autoturismul figura ca fiind căutat pentru confiscare de autoritățile din Spania. Șoferul a declarat că fusese rugat de un conațional să transporte mașina în Republica Moldova și că nu știa de problemele legale.

Polițiștii de frontieră au reținut autoturismul, estimat la 55.000 de euro, și au deschis un dosar penal pentru furt, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Al doilea caz a implicat un bărbat cu dublă cetățenie, moldoveană și portugheză, în vârstă de 46 de ani. Acesta transporta, pe o platformă, un autoturism despre care existau suspiciuni privind situația juridică.
Verificările au arătat că mașina era căutată pentru confiscare de autoritățile din Italia. Șoferul a declarat că a fost mandatat să transporte vehiculul dintr-un parc auto italian în Republica Moldova și că nu știa de problemele acestuia.
Autoturismul, evaluat la 60.000 de euro, a fost indisponibilizat, iar polițiștii efectuează cercetări pentru furt.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!