Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Vaslui: Firmele arhiviste la control

În ianuarie – octombrie 2024, Serviciul Judeţean Vaslui al Arhivelor Naţionale a efectuat un număr de 63 de creatori şi deţinători de documente. De asemenea, au fost verificate 129 lucrări de selecţionare şi au fost eliberate autorizaţii pentru 2 operatori economici care desfăşoară toate cele 4 operaţiuni arhivistice Fram Energy, sediul social în Vaslui şi Arhivist Expert, cu sediul social la Huşi şi puncte de lucru la Brăila.

În aceeași perioadă, au fost efectuate 14 controale de fond, 44 de controale tematice și 6 controale de revenire.

„Printre deficienţele constatate în cadrul acţiunilor de control realizate de inspectori se numără: neconstituirea sau neactualizarea nomenclatoarului arhivistic în conformitate cu noua organigrama, respectiv necompletarea noilor genuri de documente create;

lipsa formelor de gestiune asupra circulaţiei documentelor de la registratură la compartimentele creatoare ( borderouri, condici de predare primire) sau necompletarea acestora; neconstituirea documentelor în dosare potrivit nomenclatorului arhivistic la nivelul compartimentelor creatoare de documente”, precizează reprezentanții Serviciului Judeţean Vaslui al Arhivelor Naţionale.

noiembrie 29, 2024

Proiectul din comuna Cozmești, în valoare de...

noiembrie 29, 2024

În ianuarie – octombrie 2024, Serviciul Judeţean...

noiembrie 29, 2024

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS)...

noiembrie 29, 2024

Banca Națională a României (BNR) lansează în...