La solicitarea mai multor cetățeni, SC Transurb Vaslui înființează mai multe stații pentru oprirea vehiculelor care efectuează transportul de persoane. Astfel, vor fi amenajate staţii de autobuz pe strada Dimitrie Cantemir, în zona intersecţiei cu strada Col. Budeanu Aurel. Asta cu staţie reciprocă pe sensul opus de mers. În Bahnari în zona intersecţiei străzii Braniştei cu strada Pompierilor şi în vecinătatea imobilului nr.45 pe strada Braniștei. Aceasta cu staţie reciprocă pe sensul opus de mers.
În urma analizării documentaţiei elaborate, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Vaslui, a acordat avizul favorabil pentru înfiinţarea unor staţii de autobuz.
Vezi și: Instruiri militare cu armament de luptă, în apropierea localității Bârlad.
După înfiinţare stațiilor, municipalitatea va lua măsuri pentru instalarea, aplicarea şi întreţinerea mijloacelor de semnalizare rutieră şi a echipamentelor destinate siguranţei circulaţiei, conform standardelor în vigoare referitoare la procesul tehnologic şi soluţiile tehnice de execuţie pentru amenajarea staţiei de autobuz în cauză.
Noile tarife practicate de Transurb Vaslui sunt: Bilet valabil cu 1 călătorie – 3 lei; Titlu de călătorie Flexi cu 30 de călătorii – 75 de lei: Abonament 1 linie, 2 călătorii/zi – 104 lei; Abonament 2 linii, 4 călătorii/zi – 120 lei; Abonament elev 1 lună – 65 lei; Abonament toate liniile valabil 1 lună – 130 lei; Bilet suprataxă – 50 lei.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!