Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Meniu

Vaslui: Monumentul istoric Podul Doamnei va fi restaurat

Monumentul istoric Podul Doamnei va fi restaurat. Podul Doamnei din satul Chițcani, comuna Costești, este un monument istoric construit între anii 1839-1841 și va fi supus unei intervenții de urgență. Această acțiune va fi finanțată de la Institutul Național al Patrimoniului și Consiliul Județean Vaslui. Asta în cadrul unui proiect pentru punerea în siguranță a monumentelor istorice aflate în pericol.

Vezi și: Primării rămase fără bani.

Valoarea totală a proiectului este de 772.083 lei, din care 247.067 lei sunt fonduri nerambursabile de la INP. Suma de 525.016 lei reprezintă contribuția Județului Vaslui. Scopul proiectului este de a conserva monumentul istoric și de a preveni degradarea acestuia, prin realizarea unor lucrări de intervenții de urgență, precum construirea de sprijiniri din material lemnos pentru susținerea arcelor și boltelor. Perioada de implementare a proiectului este de nouă luni, începând cu data de 26.02.2024 și până la 30.11.2024. Podul de piatră, cunoscut sub numele de Podul Doamnei, se află pe drumul care leagă localitatea Roșiești de șoseaua Vaslui – Bârlad (DN 24), la kilometrul 97.

Urmăriți-ne și pe paginile de socializare: Instagram și Facebook.

aprilie 12, 2024

Mașini vandalizate pe o stradă din oraș....

aprilie 12, 2024

Avocatul Adrian Bourceanu este noul prefect al...

aprilie 12, 2024

Confiscare de lemn rar folosit la viori,...