Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Vaslui: Se caută medici

Chiar dacă, în ultima perioadă, spitalul bârlădean a reușit să angajeze câțiva medici din diferite specialități deficitare, unitatea medicală continuă să se confrunte cu un deficit de medici specialiști. Astfel, în cursul lunii august, va organiza concurs pentru ocuparea a încă patru posturi de medic, la concurs putându-se înscrie rezidenții în ultimul an, medici specialiști ori medici primari în specialitățile pentru care au fost vacantate posturile.

Pe 17 iulie, conducerea Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a publicat pe portalul http://posturi.gov.ro, unde sunt publicate posturile vacante din administrația publică din România, două anunțuri de angajare a patru noi medici. Este vorba despre posturi vacante pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, cu o durată a timpului de lucru de 7 ore zilnic.

Cele patru posturi vacantate sunt pentru următoarele specialități:

• un medic în specialitatea Radiologie și Imagistică Medicală în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală;

• unul în specialitatea Pediatrie la Secția de Pediatrie;

• unul în specialitatea Cardiologie la Compartimentul Cardiologie;

• unul în specialitatea Medicină Internă la Compartimentul Îngrijiri Paliative.

Pe lângă condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească toți candidații, aceștia trebuie să respecte și niște condiții specifice:

• studii superioare certificate prin diplomă de licenţă în medicină;

• vechime în specialitate: rezident în ultimul an de pregătire / medic specialist / medic primar.

Cei interesați își pot depune dosarele la sediul spitalului, Biroul Personal, până cel târziu pe 31 iulie, între orele 9.00-14.00. Concursul propriu-zis constă în trei etape:

Citește și: Școală nouă la Ciortești construită cu fonduri guvernamentale.

• selecția dosarelor de înscriere (proba A) și stabilirea punctajului rezultat din analiza și evaluarea activității profesionale și științifice pentru proba suplimentară de departajare (proba D);

• proba scrisă (proba B);

• proba practică (proba C).

Probele se vor susţine la sediul Spitalului de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad, din strada Republicii nr. 300. Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0235/416.400 (interior 147 – Serviciul RUNOS).

„Se pot prezenta la etapa / proba următoare numai candidaţii declaraţi admişi la etapa / proba precedentă. Sunt declaraţi admişi candidaţii care au obţinut minim 50 de puncte la proba scrisă, respectiv 50 de puncte la proba clinică.

În urma susţinerii tuturor probelor, vor fi declaraţi admişi candidaţii care au realizat un punctaj minim de 50 de puncte, în urma calculării mediei aritmetice. Obţinerea postului se face strict în ordinea descrescătoare a punctajului realizat”, se arată în cele două anunțuri publicate.

Odată depuse eventualele dosare (până pe 31 iulie, ora 14.00), după validarea lor (5 august, ora 14.00), concursul se va desfășura astfel:

• proba scrisă – 8 august, ora 09.00;

• afișarea rezultatului – 8 august, ora 15.00;

• depunerea contestațiilor – 9 august, între orele 09.00 – 14.00;

• afișarea rezultatului la contestații – 12 august, ora 09.00;

• proba clinică – 13 august, ora 09.00;

• afișarea rezultatului – 13 august, ora 15.00;

• depunerea contestațiilor – 14 august, între orele 09.00 – 15.00;

• afișarea rezultatului la contestații – 19 august, ora 09.00;

• afișarea rezultatelor finale – 19 august, ora 12.00.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

octombrie 24, 2024

ANOFM organizează în luna noiembrie 93 de...

octombrie 24, 2024

Peste 100.000 de copii din județul Vaslui...

octombrie 24, 2024

Patinoarul din Parcul Regional de Agrement Turistic...

octombrie 24, 2024

Militar judecat pentru trafic de droguri. Un...