Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Meniu

Vaslui: Trei lebede moarte au pus autoritățile în alertă

Trei lebede moarte au pus autoritățile în alertă. În cadrul ședinței Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) desfășurată miercuri, autoritățile județene au decis implementarea unor măsuri de protecție în cazul suspiciunii de gripă aviară. Asta după ce trei lebede moarte au fost descoperite pe Lacul Prodana din municipiul Bârlad. Prezența păsărilor a fost semnalată pe 4 ianuarie, atunci când Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui a primit o notificare în acest sens.

Botoșani: Alertă sanitar veterinară

Prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei, a declarat că, în urma acestui incident, s-a aprobat un plan de măsuri de protecție împotriva suspiciunii de influență aviară. Se concentrează în special asupra efectivului de păsări sălbatice, în special lebedelor de vară de pe Lacul Prodana. Aceste măsuri au fost luate pentru a proteja sănătatea animalelor și pentru a preveni răspândirea unor eventuale boli transmisibile. Onofrei a subliniat că autoritățile competente vor continua să monitorizeze situația. Să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura siguranța și sănătatea animalelor și a comunității din zonă.

Urmăriți-ne și pe paginile de socializare: Instagram și Facebook.

aprilie 12, 2024

Mașini vandalizate pe o stradă din oraș....

aprilie 12, 2024

Avocatul Adrian Bourceanu este noul prefect al...

aprilie 12, 2024

Confiscare de lemn rar folosit la viori,...