Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

16 elevi din Strunga au fost spitalizați după ce au consumat sandvișuri distribuite la școală

16 elevi din Strunga au fost spitalizați după ce au consumat sandvișuri distribuite la școală. Mai multe ambulanțe de la SAJ Iași și o autospecială de transport victime multiple de la SMURD Iași au fost chemate de urgență în Strunga, unde 12 elevi de la școala locală au prezentat simptome de intoxicație alimentară după ce au consumat sandvișuri distribuite la școală în cadrul programului Masa Sănătoasă.

Citește și Profesorii Nedea au devenit Cetățeni de Onoare ai județului Iași

Reprezentanții SMURD Iași au declarat: „Am primit un apel privind câțiva copii de la școala din Strunga cu simptome digestive după consumul unor alimente comune. Manifestările includeau greață, vărsături și scaune modificate. Primele ambulanțe cu medic de la SAJ au fost trimise și coordonate de Serviciul de Ambulanță. Numărul cazurilor a crescut la 16, indicând o posibilă enterocolită acută infecțioasă. Am decis trimiterea autospecialei pentru victime multiple, care poate prelua mai mulți copii simultan. Șapte copii sunt deja în drum spre Iași, iar ceilalți vor fi preluați în curând. Sunt stabili și vor fi aduși la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași pentru investigații și tratament.”

Urmărește-ne pe Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu toate informațiile!

Primăria Iași
Primăria Iași