Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

A fost anunțată data finalizării lucrărilor de pe esplanada Teatrului Național „Vasile Alecsandri”

A fost anunțată data finalizării lucrărilor de pe esplanada Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.

La sfârșitul anului 2023, Raportul de cercetare arheologică preventivă efectuat de echipa de specialiști de la Complexul Muzeal Național „Moldova” în șantierul din parcul Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași a fost aprobat de Comisia Națională de Arheologie de pe lângă Ministerul Culturii.

Primăria Municipiului Iași a anunțat că lucrările de modernizare a esplanadei din fața Teatrului Național vor fi finalizate în a doua jumătate a acestui an. Astfel, locuitorii orașului se vor putea bucura din nou de plimbări în parcul din fața instituției de cultură.

Excavările de pe esplanada Teatrului au fost finalizate de către arheologi

Reprezentanții Primăriei Iași au discutat atât cu arhitecții implicați în modificarea proiectului conform cerințelor Ministerului Culturii, cât și cu compania responsabilă de lucrările de construcți. Asta pentru a se asigura că imediat ce condițiile meteorologice vor permite, vor relua lucrările. Este de așteptat ca lucrările să fie finalizate în a doua jumătate a acestui an.

În iulie 2023, excavările de pe esplanada Teatrului Național din Iași au fost finalizate de către arheologi. Aceștia au petrecut peste o lună lucrând la raportul arheologic. Raport care a fost trimis către Comisia Națională de Monumente din București. Lucrările de modernizare au fost oprite atunci când au fost descoperite vestigii din secolul al XVIII-lea în fața Teatrului Național.

Citește și Deșeuri aruncate neregulamentar. Contravenienții identificați pe camerele VIDEO ale Salubris

Amintim că inițial s-a stabilit că lucrările vor fi finalizate până la finalul anului 2023, cu accent pe transformarea zonei într-un spațiu cultural prin amenajare, sistematizare verticală și refuncționalizare. Proiectul include realizarea și montarea de elemente constructive precum teatru de vară în aer liber, foișor, panou pentru expoziții, fântână interactivă, fântâni cu cascadă și de apă potabilă, gradenă circulară, toalete ecologice cu autocurățare, spații verzi, trasee de circulații pietonale și sistem de iluminat modern.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

Primăria Iași

octombrie 25, 2024

O nouă încercare de vânzare a bunurilor...
Primăria Iași

octombrie 24, 2024

Doi tineri au ajuns la Spitalul Sf....
Primăria Iași

octombrie 24, 2024

Evaluarea activității IPJ . Inspectoratul de Poliție...