Alegeri Republica Moldova: Două secții de votare special amenajate la Iași.
Duminică, câteva mii de persoane din Republica Moldova sunt așteptate să voteze la cele două secții special amenajate la Iași.
Pentru aceasta, au fost tipărite 10.000 de buletine de vot.
Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 și vor rămâne deschise până la ora 21:00, oferind alegătorilor 14 ore pentru a-și exprima opțiunea.
Potrivit declarațiilor făcute de consulul general al Republicii Moldova la Iași, Ion Coșer, una dintre secțiile de votare a fost instalată la Casa Studenților, în timp ce cealaltă a fost deschisă la Școala „Gh. Asachi”, amplasată în apropierea Palatului Culturii, pe trecerea pietonală Ștefan cel Mare.
Pe 20 octombrie, Republica Moldova va organiza alegeri prezidențiale și un referendum privind aderarea țării la Uniunea Europeană. Referendumul propune introducerea aderării la UE drept „obiectiv strategic” în Constituție.
„Ne-am pregătit pentru a oferi cele mai bune condiţii cetăţenilor pentru ca procesul de votare să decurgă fluent. Vom deschide două secţii de vot. Am cerut un număr maxim de buletine de vot permise, câte 5.000 în fiecare secţie de votare. Ne-am asigurat cu numărul maxim de ştampile pentru a procesa cât mai mulţi alegători”, a explicat consulul general al Republicii Moldova la Iaşi.
La Iaşi secţiile de votare vor fi deschise la ora 07,00 până la ora 21,00. Se va putea vota în baza a trei documente: Carte de Identitate sau Buletin din Republica Moldova. Se va putea vota şi cu paşaport din Republica Moldova, valabil sau expirat.
„Exerciţiul de mâine (duminică-n.r) este unul foarte important pentru că el cumulează un referendum, şi nu e un referendum oarecare ci este un referendum de modificare a Constituţiei cumulat şi cu alegeri prezidenţiale. Pe buletinul de vot este tipărit textul de lege de modificare a Constituţiei. În cazul în care acest referendum va trece, acest text se va regăsi în corpul Constituţiei. Întrebarea formulată la referendum este dacă cetăţenii sunt pentru integrarea europeană, da sau nu”, a declarat consulul general Ion Coşer.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!