Angajații Primăriei au libertatea de a alege ora la care încep să lucreze. Primăria Municipiului Iași a implementat o politică de flexibilizare a programului de lucru pentru angajați. Astfel, aceștia pot solicita să înceapă lucrul între orele 7:00 și 8:30. Dar cu condiția respectării programului standard de 8 ore pe zi. De exemplu, între orele 7:00 – 15:00, 7:30 – 15:30, 8:00 – 16:00 sau 8:30 – 16:30. Pentru a beneficia de această facilitate, angajații trebuie să depună o cerere argumentată și avizată de către primar.
citește și: În municipiul Iași sunt înregistrate un număr de peste 144.000 de autovehicule.
Această inițiativă își propune să ofere angajaților posibilitatea de a-și organiza mai eficient timpul de deplasare spre și de la locul de muncă, evitând astfel orele de vârf din trafic. Această măsură nu doar facilitează angajaților, ci și contribuie la reducerea congestiei traficului în anumite intervale orare. De asemenea, poate servi drept model și pentru alte instituții publice, dacă ar fi implementată la nivel mai larg, având potențialul de a aduce beneficii semnificative în gestionarea traficului urban.
Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile!