Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Au început lucrările la rețeaua de apă – Schitu Duca

Grigore Corciovă, primarul comunei Schitu Duca, a semnat vineri, 12 iulie, ordinul de începere a lucrărilor de înființare a rețelei de alimentare cu apă potabilă în comuna amintită. ”Este vorba despre aproape 64 km de rețea și peste 800 de racorduri” a declarat edilul Grigore Corciovă. Conform contractului, valoarea lucrărilor se ridică la aproape 20 de milioane de lei. În urma licitației, organizată de Primăria Schitu Duca, beneficiarul proiectului, constructorul a fost desemnat în asocierea dintre S.C. Cornells Floor și SC Pro-activ Consulting, care are la dispoziție 27 de luni pentru edificarea rețelei.

Citește și despre: Cimitir nou la Pașcani.

Această primă etapă este privită de primarul Corciovă ca fiind una mult așteptată de locuitorii din Schitu Duca. Contractul semnat de primar va fi completat de lucrările pe care le va începe și ApaVital. În cadrul master planului, acesta a fost aprobat în urmă cu aproape 10 ani. Grigore Corciovă a ținut să sublinieze faptul că ApaVital are preconizată luna august pentru începerea lucrărilor proprii. Daca nu se vor ivi impedimente, comuna Schitu Duca ar putea beneficia de apă curentă și canalizare cel mai tărziu la sfărșitul anului 2025.

Nu ezitați să ne urmăriți și pe Facebook, respectiv pe Instagram!

Primăria Iași

februarie 8, 2025

Aeroportul Iași continuă investițiile pentru modernizare și...
Primăria Iași

februarie 8, 2025

VIDEO. CTP Iași, noi precizări după incidentul...
Primăria Iași