Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Bani pentru 10 km de drumuri la Movileni

Drumurile afectate de viituri din comuna Movileni, județul Iași, vor fi reabilitate. Fondurile sunt asigurate de Compania Națională de Investiții. Licitația pentru execuția lucrărilor va fi organizată abia la începutul lunii Decembrie 2023. Valoarea estimată a contractului este de 15.634.012 lei, fără TVA, aproape 3 milioane de euro.

Conform celor de la BZI, „În urma inspecției vizuale a stării tehnice, a studiului investigațiilor geotehnice și a analizei modului de colectare și evacuare a apelor de suprafață de pe străzile ce fac obiectul prezentei documentații, se formulează următoarele concluzii: luând în considerare starea de degradare a zestrei existente, a dispozitivelor de colectare și evacuare a apelor, se apreciază că starea tehnică a drumului este proastă și nu asigură nivelul de serviciu pentru utilizatori; pe sectoarele pe care se vor prevedea șanțuri sau rigole betonate se vor prevedea acostamente impermeabilizate”, se arată în caietul de sarcini.

Citiți și: Crater major în Târgu Frumos – problemă nerezolvată.

În același document se mai precizează: „În urma fenomenelor meteorologice din perioada 24.07.2018 – 26.07.2018 străzile au fost afectate prin spălarea parțială a materialului pietros de pe platforma drumului formându-se făgașe, colmatarea șanțurilor și a podețelor existente. Pentru asigurarea circulației în condiții de siguranță pe străzile menționate mai sus este necesară reabilitarea acestora. Structura rutieră actuală este una improprie traficului auto li a circulației pietonale din cauza inundațiilor frecvente din zonă. Circulația vehiculelor și autovehiculelor se desfășoară anevoios în orice anotimp, nefiind asigurate condiții minime pentru viață și activitatea locuitorilor”

Urmăriți-ne și pe paginile de socializare: Instagram și Facebook pentru a fi la curent cu toate informațiile din județul tău!

Primăria Iași
Primăria Iași