Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Campanie de împădurire în Ceplenița: 7.000 de puieți plantați pe terenuri degradate

Comuna Ceplenița, în parteneriat cu Fundația „Pădurea de Mâine”, a demarat o campanie de împădurire pentru perioada 2024-2027. Proiectul vizează plantarea pe terenuri degradate, neutilizabile în scopuri agricole, pentru a preveni eroziunea și a proteja mediul.

Vineri, 15 noiembrie, și sâmbătă, 16 noiembrie 2024, s-a desfășurat prima etapă a campaniei. Pe o suprafață de 1,7 hectare din satul Buhalnița (zona cunoscută local ca pârâu Vână), voluntarii au plantat 7.000 de puieți de plop alb și frasin de Pennsylvania.

Activitatea a implicat 70 de voluntari, inclusiv localnici din comuna Ceplenița. Campania va continua în primăvara anului 2025, iar organizatorii îndeamnă toți locuitorii să participe activ la protejarea și întreținerea plantațiilor.

Autoritățile avertizează că distrugerea sau furtul arborilor din plantațiile noi este o infracțiune gravă. Conform legislației, astfel de fapte pot atrage amenzi considerabile sau pedepse penale, inclusiv închisoare. De asemenea, tăierea neautorizată ori vandalizarea arborilor va fi raportată și sancționată conform legii.

Primăria monitorizează plantațiile și activitățile suspecte în aceste zone. Locuitorii care observă încălcări sunt rugați să informeze autoritățile la numărul 0742062107 – Primar Dumitru Laiu.

Citește și: ApaVital montează, în Zona Metropolitană, module pentru citirea la distanță a contoarelor de apă

Proiectul a fost posibil datorită sprijinului Fundației „Pădurea de Mâine” și al partenerilor săi: Brink’s România, Zeelandia România, Silvamont SRL și HortiNova. Reprezentanții comunei mulțumesc tuturor pentru implicare și încurajează comunitatea să contribuie la protejarea mediului.

Această inițiativă are un impact major asupra regenerării mediului și a creării unui viitor sustenabil pentru comuna Ceplenița.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

Primăria Iași
Primăria Iași