Centrul Multifuncțional din zona Cicoarei ar putea fi finalizat în toamnă.
Primăria Iași anunță că vrea să finalizeze în această toamnă lucrările la Centrul Multifuncțional din zona Cicoarei – Centrul Municipal pentru Educație și Sport Iași (CMESIS).
Centrul este construit cu fonduri europene în valoare de 16.846.646,85 lei. Acesta se află pe strada Sofia Nădejde (fostă Cicoarei) pe un teren de 7.700 metri pătrați. Din care 15% vor fi spații verzi.
În cadrul CMESIS vor fi organizate spaţii pentru activităţi educative și sportive dedicate dezvoltării copiilor şi tinerilor care locuiesc în cartierul Cicoarei şi în zonele învecinate.
Sală de sport cu peste 150 de locuri în tribune
Complexul include o sală de sport cu peste 150 de locuri în tribune, cu o valoare de aproximativ 7.000.000 lei.
Citește și Actorii de la Ateneul Național din Iași joacă la Brăila spectacolul „Aventuri cu Dl. Goe”
Proiectul prevede și construirea unei săli de spectacole cu o capacitate de 120 de locuri, de săli de IT și audiții muzicale, a unei biblioteci etc.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!