Coloseul Bragadiru, revine la viață! Coloseul Bragadiru are șanse să revină la viață. Asta odată ce licitația pentru renovarea fostului cinematograf Tineretului, aflată în desfășurare din februarie 2023, este aproape de finalizare. Procesul se află acum în etapa finală de evaluare financiară, după ce unele clarificări au fost necesare și au întârziat acest pas. Dacă nu vor apărea contestații, contractul de execuție ar putea fi semnat până la sfârșitul acestui an. Valoarea totală a proiectului se ridică la 5,2 milioane de euro.
„Conform contractului, durata lucrărilor va fi de aproximativ 18 luni, cu posibile variații legate de condițiile meteorologice și alte factori. Sperăm ca în doi ani să avem o clădire complet nouă. Această investiție, realizată prin colaborarea dintre Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași, cu finanțare atât din venituri proprii, cât și din fonduri alocate de Ministerul Dezvoltării, va fi în beneficiul publicului și al tuturor cetățenilor ieșeni”, a declarat Gheorghița Rusu Persic, Manager Interimar al Ateneului Național Iași.
Vezi și: Controale ISU în școlile din Pașcani din cauza problemelor de siguranță.
Valoarea totală a investiției se ridică la 26 de milioane de lei. Proiectul își propune să transforme Coloseul Bragadiru într-un important centru cultural pentru comunitatea locală. Prin această renovare, autoritățile speră să redeschidă spațiul în următorii doi ani, oferind ieșenilor un loc modern pentru evenimente culturale și recreative. Renovarea clădirii va readuce la viață un important simbol cultural și va aduce un suflu nou în peisajul urban al Iașului.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!