Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Drum provizoriu pentru traficul greu lângă pasajul Socola

Drum provizoriu pentru traficul greu lângă pasajul Socola. Documentația tehnică pentru amenajarea drumului provizoriu de lângă pasajul Socola a fost finalizată. Consiliul Local Iași va aproba indicatorii tehnico-economici la sfârșitul acestei săptămâni. Potrivit proiectului de hotărâre, investiția se ridică la 11,4 milioane lei.

Drumul temporar este destinat traficului greu, care va fi restricționat pe perioada lucrărilor la pasajul Socola. Vehiculele de peste 7,5 tone vor fi deviate pe traseul provizoriu. Ruta începe din strada Trei Fântâni, continuă pe strada Mihail Sturza și se descarcă pe strada Bucium.

Citește și: Botoșani: Teatrul „Mihai Eminescu” se redeschide după modernizare

Amenajarea acestui drum presupune reabilitarea a 1,7 kilometri de carosabil. Proiectul include lucrări pe străzile Trei Fântâni, Mihail Sturza și drumurile de acces la rampa căii ferate. De asemenea, va fi înființată o trecere la nivel peste calea ferată.

Înainte de trecerea la nivel, va fi amenajată o alveolă pentru transportul public, numită stația Socola. Trecerea la nivel va ocupa o suprafață de aproximativ 800 metri pătrați. Carosabilul va avea două benzi, fiecare cu o lățime de trei metri.

Lucrările de modernizare la pasajul Socola au început oficial în august 2023. Valoarea contractului este de 35 milioane lei, iar termenul de finalizare este de 18 luni.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

Primăria Tomești
Primăria Iași

ianuarie 9, 2025

Un bărbat cu dublă cetățenie română și...
Primăria Târgu Frumos