Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Echipa MAVIS câștigă premiul „The most advanced design” în finala din Japonia

Echipa MAVIS câștigă premiul „The most advanced design” în finala din Japonia.

Echipa MAVIS Artificial Heart de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a câștigat premiul „The most advanced design” în competiția mondială HeartHackathon 2024, desfășurată în Ustunomiya, Japonia, pe 12 noiembrie.

Este a doua oară consecutiv când echipa UMF IAȘI MAVIS obține acest premiu de prestigiu.

Competiția a inclus zece echipe de top din întreaga lume, provenind din Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, Egipt, Thailanda și Suedia.

Felicit toți membrii echipei MAVIS pentru creativitatea și ingeniozitatea care le-a adus un nou premiu internațional și sper ca reușita lor să fie o sursă de inspirație pentru toți studenții noștri.”,  a transmis prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

Echipa MAVIS Artificial Heart este alcătuită din 38 de studenți de la Facultatea de Bioinginerie Medicală și Facultatea de Medicină, sub coordonarea dr. Alexandru Pleșoianu. Proiectul prezentat a fost o inimă artificială miniaturizată destinată pacienților pediatrici, controlată printr-o aplicație mobilă. „Anul acesta am lucrat intens la acest proiect: avem un nou concept controller inovator, am făcut teste in silico și am optimizat pompele, dispunem ca interfață de o aplicație mobilă și am progresat și în alimentarea wireless”, a declarat dr. Alexandru Pleșoianu, coordonatorul echipei.

Premii pe bandă rulantă pentru Inima artificială MAVIS

Inima artificială MAVIS a primit și anul trecut premiul „The most advanced design”, precum și numeroase premii în România: „Inovația medicală a anului”, la Romanian HealthCare Awards, „Premiu de excelență” în cadrul Galei Cercetării românești, locul I la concursul „Game of Science – România”, dar și în străinătate: yESAO Exchange Award 2024 și IQVIA – „Leadership in healthcare”.

Citește și Termoficarea în municipiul Iași funcționează în parametri normali, fără modificări de preț

Echipele calificate în finala Heart Hackaton 2024

  • MAVIS Artificial Heart – România
  • Bath Heart, Marea Britanie
  • Heartificial, din Marea Britanie
  • KTaH, din Suedia
  • Peribsen, din Egipt
  • Mahidol Cardiatech, din Thailanda
  • CBU Cardiac Engineering, din SUA
  • Monash Heart Hack, din Australia
  • Mending Broken Hearts, din Australia
  • UC Biomed, din Noua Zeelandă

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

Primăria Iași
Primăria Iași