Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Meniu

Fără gaze naturale în patru localități

Fără gaze naturale în patru localități. Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi oprit temporar, astăzi, 29 noiembrie, în patru localități. Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale miercuri, până la 15:30, pe mai multe străzi din localitățile

Citește și: Iașul a reciclat în acest an 35 de tone de aluminiu

  • Lețcani
  • Bogonos
  • Cogeasca
  • Cucuteni

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Urmăriți-ne și pe paginile de socializare Instagram și Facebook.

Primăria Iași

aprilie 12, 2024

12 consilieri de probațiune din județul Iași...
Primăria Iași

aprilie 12, 2024

Licitația pentru construcția noului depou din Dacia...
Primăria Iași

aprilie 12, 2024

Restricții de circulație pe Bulevardul Socola. Pe...
Primăria Târgu Frumos

aprilie 12, 2024

Ansamblu de dansuri populare la Târgu Frumos....