Ieșenii au al șaselea cel mai mare salariu mediu net din România. În luna mai, salariul mediu net înregistrat de ieșeni a fost de 4.997 de lei. Acesta s-a situat astfel, la doar trei lei sub pragul de 5.000 de lei. Totodată a plasat Iașul pe locul șase în topul județelor cu cele mai mari salarii din țară. Conform Direcției Județene de Statistică Iași, salariul mediu net a crescut cu 13,7% față de aceeași lună din anul precedent și cu 2,5% față de aprilie 2024. Numărul angajaților din județ a ajuns la 196.184, înregistrând o creștere de 2.692 persoane față de mai 2023, dar o scădere de 180 față de aprilie 2024.
Salariul mediu net în România în luna mai a fost de 5.118 lei, cu doar trei județe (Timiș, Sibiu și Ilfov) depășind acest prag și cu Bucureștiul și Clujul având lefuri medii de peste 6.000 de lei. În comparație, Iașul se situează sub media națională cu 2,4%.
Citește și: Referitor la sistarea furnizării agentului termic în municipiul Iași
De asemenea, în sectorul Serviciilor din Iași, salariul mediu net a fost de 5.223 de lei, dar mai mic cu 158 de lei decât media națională.
Pe de altă parte, salariile din sectorul Agricultură, Silvicultură și Piscicultură au fost cu 368 de lei mai mari decât media națională, dar Iașul s-a plasat pe locul 12 la nivel național pentru acest sector. Cele mai mici salarii din țară sunt înregistrate în domeniul Hoteluri și Restaurante, cu o medie de 3.049 de lei. Salariile din Iași au crescut în timp. Dar nu au evoluat la fel de rapid ca în alte județe. Din acest motiv s-a înregistrat o scădere în clasamentul național al salariilor.
Sursa: ziaruldeiasi.ro
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!