Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Investiție de 40 de milioane lei într-o școală nouă

Investiție de 40 de milioane lei într-o școală nouă. Primăria Valea Lupului a inițiat o licitație pentru proiectarea și construirea unei noi școli în comună, în apropiere de Iași. Valoarea estimată a contractului este de 40,7 milioane lei, fondurile fiind alocate prin PNRR. Un proiect similar se desfășoară și în Miroslava, unde autoritățile locale au deja un contract semnat cu un constructor.

După semnarea contractului, serviciile de proiectare trebuie finalizate în termen de 3 luni, iar lucrările de construcție vor dura alte 21 de luni.

Citește și: Colecție unică expusă la Iași

Populația comunei Valea Lupului a crescut semnificativ în ultimii 10 ani, ajungând la aproximativ 15.000 de locuitori, și se estimează că numărul elevilor, actualmente în jur de 840, se va dubla în următorii 3 ani. Noua școală va avea 19 săli de clasă și va putea găzdui 570 de elevi.

Clădirea va avea un regim de demisol, parter și două etaje (ultimul parțial), având o formă în „U” care va crea o curte interioară dedicată elevilor. Se va prevedea și acces la o terasă verde la etajul 2. Suprafața totală a terenului este de 6.600 mp, iar suprafața construită la sol va fi de 1.800 mp, cu 4.100 mp de spațiu util. În jur de 2.500 mp vor fi dedicați spațiilor verzi. Proiectul include dotarea cu panouri fotovoltaice, conform componentelor „școli verzi” ale PNRR.

Sursa: apix.ro

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

Primăria Iași

octombrie 24, 2024

Doi tineri au ajuns la Spitalul Sf....
Primăria Iași

octombrie 24, 2024

Evaluarea activității IPJ . Inspectoratul de Poliție...
Primăria Iași

octombrie 24, 2024

A crescut numărul cazurilor de infecții respiratorii...