Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Lucrări la rețeaua de apă

Lucrări la rețeaua de apă. Săptămâna aceasta am început lucrările la construcția celui mai mare rezervor de apă de pe raza comunei noastre, în satul Blaga. Acesta va avea o capacitate de 350 metri cubi. Va stoca o parte din rezerva de apă care va alimenta satele: Blaga, Schitu Duca, Dumitreștii Gălății și Poieni.

Săptămâna viitoare vom demara constructia si celui de-al doilea rezervor de apă de 250 metri cubi în satul Slobozia. Prin acesta care vom asigura necesarul de apă potabilă pentru satele Slobozia, Pocreaca si Poiana. Și imediat după finalizarea celor doua rezervoare mari, vom începe lucrările și la rezervorul de 50 metri cubi de pe raza satului Schitu Duca.

Vezi și: Fără apă potabilă parțial pentru locuitorii din Valea Lupului.

Încheiem o nouă săptămână cu progrese pe toate șantierele din comună în extinderea rețelelor de apă și canalizare. Asigurându-ne astfel la fiecare pas că lucrările se efectuează conform standardelor și că disconfortul creat pentru dumneavoastră este minim.

Vă mulțumim pentru răbdare și încredere, împreună am dovedit că se poate realiza rețeaua de alimentare cu apă și canalizare în comuna noastră în mai puțin de 3 ani de la preluarea mandatului, lucrări care se văd astăzi pe raza comunei noastre.

Cu respect,

Grigore Corciovă, Primarul comunei Schitu Duca

Urmărește-ne pe Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu toate informațiile!

Primăria Iași

octombrie 3, 2024

Restricții de circulație în Iași: Străzi închise...
Primăria Iași

octombrie 3, 2024

Ieșeni, vi se pregătește o scumpire! Proiectul...
Primăria Podu Iloaiei
Primăria Cotnari

octombrie 3, 2024

Amânat din cauza ploii. Din cauza prognozei...