Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Meniu

Măsuri de susținere a ecosistemului de tineret din mediul rural

Evenimentul „Priorități #înRITMrural – Măsuri de susținere a ecosistemului de tineret din mediul rural” a fost organizat pe 4 septembrie, la Iași, de Asociatia Pentru Dezvoltare Activa și Go Free, împreună cu Primăria Comunei Aroneanu  și Asociația Comunelor din România . Acesta s-a adresat în special reprezentanților autorităților locale și județene din Regiunea Nord-Est.

Vezi și: Copiii învață să colecteze separat.

În cadrul evenimentului am prezentat prioritățile Cartei Albe a Tinerilor din Mediul Rural. Am avut un dialog cu reprezentanții autorităților publice pe tema dezvoltării ecosistemului de tineret din mediul rural. O altă temă de discuție a fost centrată pe măsurile de susținere pentru tineri.

Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului „European Youth Village – Un program de referință pentru dezvoltarea sectorului de tineret din mediul rural.”, derulat de către ADA și Go Free. Evenimentul a fost organizat prin programul Active Citizens Fund – Romania, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Urmăriți-ne și pe paginile de socializare: Instagram și Facebook pentru a fi la curent cu toate informațiile din județul tău!

Primăria Iași

aprilie 19, 2024

Direcția Exploatare Patrimoniu organizează o licitație publică...
Primăria Iași

aprilie 19, 2024

Podul de Piatră din Iași, monument emblematic...
Primăria Ungheni

aprilie 19, 2024

În comuna Ungheni, din județul Iași, este...
Primăria Iași

aprilie 19, 2024

Astăzi încep lucrările la Spitalul Regional de...