Muncitorii de la Cotnari SA, cărați în remorci cu tractorul ca sacii cu struguri. Remorci pline cu muncitori circulă zilnic pe drumurile publice din
judetul Iași. Zeci de oameni care merg la muncă în comuna Cotnari sunt nevoiți sa suporte condiții inumane de transport, doar pentru a câștiga banii necesari traiului zilnic. Mai mult decât atât, unii săteni spun ca șoferii tractoarelor nu ar avea permise de conducere.
Astfel de imagini, cu muncitorii Cotnari SA cărați în remorci, surprinse de un localnic din comuna Cotnari, au fost trimise către mass-media. Aproape zilnic, încă de la primele ore ale dimineții, mai multe remorci, încărcate cu câte cel puțin 20 de oameni, merg pe drumurile sătești. Oamenii, simpli muncitori, sunt nevoiți să suporte condiții inumane de transport, deoarece trebuie să câștige bani pentru traiul zilnic. Potrivit localnicilor, nici șoferii tractoarelor, caretransportă remorcile pline cu oameni, nu ar avea permise de conducere.
citește și: Axa rutieră Iași – Suceava, cârpită cu bolovani de CJ. Drumul a fost făcut recent cu bani europeni
Curios, niciun tractor care transportă oameni nu a fost oprit de vreun echipaj de poliție din zonă.
Anual, aproximativ 1500 de muncitori vin să culeagă struguri de pe cele 1700 de hectare de viță de vie cât are Cotnari SA.
Contactați telefonic, reprezentanții Cotnari SA nu au răspuns pentru a comenta subiectul.
Urmăriți-ne și pe paginile de socializare Instagram și Facebook.