Nou spital la Hârlău. Acesta va avea o capacitate de 105 paturi și va fi situat în curtea vechiului spital din oraș.
Spitalul Orășenesc Hârlău va beneficia de un nou sediu. Licitația pentru atribuirea contractului de proiectare, execuție a lucrărilor, verificare tehnică de specialitate și dotare a acestui obiectiv de investiție a fost inițiată în ultima zi a anului trecut, având o valoare estimată de 150,88 milioane de lei.
Finanțarea va proveni din Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, precum și din Programul european Sănătate 2021-2027, scrie ZDI.
Odată ce contractul va fi atribuit, acesta va avea o durată de 87 de luni.
Aceasta include:
- Patru luni pentru proiectare și 20 de luni pentru construcția imobilului
- Dotarea acestuia și asistența tehnică din partea proiectantului
- Trei luni pentru aprobarea proiectului tehnic, verificarea tehnică de specialitate și organizarea recepțiilor la finalizarea lucrărilor
- Perioadă de garanție de 60 de luni pentru lucrările executate
Ofertele trebuie să fie trimise până pe 6 februarie, iar după această dată vor fi evaluate în funcție de:
- componenta financiară (40% din punctaj)
- experiența profesională a membrilor echipei (40%)
- graficul de realizare a investiției (20%)
Clădirea va dispune de patru niveluri, având o suprafață de 1769 mp (9104 mp suprafața desfășurată). Conform proiectului, construcția constă în două corpuri de clădire, care sunt interconectate la fiecare dintre cele patru niveluri (demisol, parter și două etaje).
Vor fi amenajate mai multe secții:
- imagistică (CT, RMN, mamografie)
- bloc operator cu două săli de operație)
- pneumologie
- obstetrică
- pediatrie
- oncologie
- politraumotologie
- recuperare
- spitalizare de zi
Citește și Ce a pățit tânărul din Iași care a făcut drifturi cu un coșciug legat de mașină
Nou spital va dispune de 105 paturi, între care 32 pentru spitalizare de zi și 6 pentru ATI.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!