Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Parc industrial în comuna Popricani

Primăria Popricani vrea să construiască un parc agro-industrial în Cârlig. În condițiile în care, autoritatea locală are disponibilă o suprafață de peste 8.500 mp de teren. În prezent, planul urbanistic zonal (PUZ) se află în etapa obținerii avizului de mediu, iar documentația poate fi consultată la sediul Agenției pentru Protecția Mediului (APM), așa cum prezintă site-ul apix.ro.

”Tema proiectului este realizarea soluțiilor urbanistice aferente lotizării unui teren și stabilirea funcțiunilor acceptate care urmează a fi construite pe acesta și anume – zona activităților productive, de depozitare, servicii, comerț și activități de tip agro-industrial”, se arată în documentația urbanistică.

Citește și: Vom avea parc industrial la Pașcani?

La amplasament se poate ajunge dinspre drumul european (C.A. Rosetti), prin str. Mihail Sadoveanu spre strada Cărăbușului, arteră de circulație aflată pe latura de est a amplasamentului.

„În zona studiată ar fi oportune diversificarea și înnoirea funcțiunii serviciilor. Oportunitate care să susțină programul de dezvoltare a satului Cârlig și implicit a comunei Popricani”, se mai precizează în proiect.

Terenul a fost împărțit în șapte parcele cu suprafețe cuprinse între 1.000 și 2.000 mp. Amprenta la sol a halelor va depăși 4.000 mp, conform planului urbanistic.

Estimările Primăriei Popricani sunt că lucrările vor avea loc în perioada aprilie – decembrie 2024, iar darea în exploatare va fi în prima jumătate a anului 2025.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și pe Facebook pentru a fi la curent cu toate informațiile!