Astăzi vom poposi la Şcheia, străveche aşezare ieşeană, ca să descoperim o bisericuţă de lemn ce poartă pecetea domnească a lui Vasile Lupu. Un loc de închinare ridicat, după cum spune tradiţia, de vrednicul domn al Moldovei la ceas de restrişte, în care meşterii de odinioară au aşezat, pe lemn, toată bogăţia de decoraţiuni a Trei Ierarhilor. „Vasile Vodă sta într-o vară la curtea sa şi ospăta. Vin boierii într-un suflet şi-i spun că trec tătarii prin ţara Moldovei, după ce i-au prădat pe polonezi: «Să-i lăsăm să treacă aşa, cu prăzile, peste dealurile noastre?». Fără prea multă vorbă, domnul le dă slobozenie să tăbărască pe tătari şi să le ia prăzile. Numai că trebuşoara nu avea să se încheie aşa. Se face anul şi tătarii, care nu uitaseră ce-au păţit, tocmesc nişte cazaci şi dau năvală în Moldova. Prins pe picior greşit, Vasile Lupu fuge din Iaşi şi se ascunde în Codrii Căpoteştilor, pe coasta Şcheii Vasluiului, unde, vreme de o vară ridică şi o biserică de lemn“. Aceasta este legenda bisericuţei de lemn ce străjuieşte şi azi satul, de sus, de pe Culmea Şcheii, dintre puţinii copaci ce-au mai rămas din falnicul codru de odinioară. Se întâmpla la 1649, iar un an mai târziu bisericuţa se ridica semeaţă, gata să înfrunte veacurile în îmbrăcămintea sa trainică de stejar. Anii au trecut de-a valma, dar lemnul n-a dat semne de oboseală. S-a îndârjit să rămână martorul altor timpuri şi al unei înfăptuiri domneşti fără de seamăn. Aşezată pe culmea dealului pe care se încheie Coasta Şcheii, bisericuţa de lemn, ce poartă hramul ,,Sfântuk Gheorghe“, stă în picioare de 362 de ani. De acolo, de pe tăpşanul ales de domn, dintre copacii bătrâni, ocroteşte oameni şi locuri, păstrându-le nestrămutată credinţa.