Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Meniu

Povești de la Palatul Cuza din Ruginoasa

Istoria ne demonstrează că Palatul lui Cuza de la Ruginoasa a fost locul în care s-au petrecut o serie de întâmplări demne de scenarii de film. Proprietatea a aparținut inițial familiei Sturdza care, la începutul anilor 1800, a dorit refacerea fostei case boierești. Moștenitorul domeniului cu suprafață de aproape 8000 ha, logofătul Costache Sturdza, reface palatalul în stil neoclassic. Lucrările s-au terminat în vara anului 1855, alături de palat fiind refăcute și zidurile de piatră.

Dar toate aveau să aibă un sfârșit nedorit. Costache Sturdza și-a ascuns în palat soția, Marghiolița Ghika Comănești, de frică să nu o piardă. Marghiolița pinsese drag de un alt boier, Roznovanu. De pază la poarta castelului, Costache Sturdza l-a pus pe chiar fiul său, Săndulache Sturdza. Într-o seară, boierul Roznovanu, împreună cu un grup de arnăuți, a purces la furat pe Marghiolița. ”Paznicul” frumuseții femeii, Săndulache Sturdza, a fost ucis de hamgerul unui arnăut, iar soția infidelă a fugit cu răpitorul în Bucovina. Rămas fără soție și fără fiu, Costache Sturdza renunță la domeniul de la Ruginoasa. În 1857, un alt fiu al lui Costache, Alexandru Sturdza, găzduiește cu întreg domeniu un împrumut bancar pe care nu l-a putut restitui la timp.

Citește și despre: Călătorie în trecut de la Palatul Sturdza.

În 1862, Banca Moldovei vinde moșia Sturdza către domnul țării, Alexandru Ioan Cuza. Acesta a renovat palatul, dorind să facă din el o reședință de vară. Aici a locuit doamna Elena Cuza în timp ce soțul era la București cu treburile domniei. După ce Cuza a fost forțat să abdice, acesta ajunge în Germania, unde 7 ani mai târziu, moare.

Sfârșit tragic pentru fii săi

Cei doi fii ai săi au sfârșit de asemenea tragic. Dimitrie Cuza s-a sinucis în camera sa din Palatul de la Ruginoasa, fiind găsit împușcat în cap. Doi ani mai târziu, moare și Alexandru, cel de-al doilea fiu al domnitorului, la doar 6 luni după căsătoria cu Maria Moruzzi.

Astfel, Palatul de la Ruginoasa a căpătat aura unui loc plin de spirite. Localnicii spun că nominalizații la funcția de președinte al României nu vor avea câștig de cauză la alegeri dacă nu fac un periplu la Palatul lui Cuza. Alegerile din ultimii ani sunt dovada acestor supoziții.

Primăria Iași

mai 17, 2024

În perioada 16-19 mai se vor duela...
Primăria Moțca

mai 17, 2024

Sâmbătă, 18 mai, în comuna Moțca, va...
Primăria Schitu Duca

mai 17, 2024

Săptămâna aceasta, au demarat lucrările pe un...