Primăria vinde 1,6 hectare de teren pentru a putea construi o creșă. Anunțul privind scoaterea la licitație a 16.000 de metri pătrați de pe raza comunei, a fost făcut chiar de primarul din Valea Lupului, Liviu Dulgheru. Terenul se află mai exact în satul Uricani, zona Dedeman.
“Prețul de pornire a fost stabilit de experți autorizați ANEVAR, conform reglementărilor legale. Vindem acest teren pentru că avem nevoie de bani. Bani ca să plătim expropierea pe care am făcut-o în vederea construirii unei creșe. Este o nevoie de interes public și mult mai urgentă decât dacă am căuta să identificam o altă destinație acestui teren. Dacă s-ar construi ceva acolo, taxele și impozitele ar merge la Comuna Miroslava, întrucât este pe aria administrativă a acestei comune.
Citește și: Artefacte descoperite la Miroslava.
Nevoia de a asigura o educație de calitate nu ne permite să așteptăm să vedem ce am putea face cu acest teren într-un viitor îndepărtat. Credeți-mă, am întors pe toate părțile posibilele variante. Am ajuns la concluzia că trebuie să creăm toate facilitățile necesare comunității într-un timp cât mai scurt. Dorința mea e să se prezinte la licitație cât mai multe persoane interesate să cumpere pentru ca este o licitatie. Interesul nostru este să obținem un preț cât mai bun”, a precizat primarul Liviu Dulgheru.
În anunț, se menționează că “informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea terenului care urmează să fie vândut precum și documentația de atribuire se regăsesc în caietul de sarcini” care poate fi ridicat de la sediu Primăriei. Data limită pentru depunerea ofertelor este 2 noiembrie a.c., ora 9,00. Data deschiderii ofertelor este 2 noiembrie a.c., ora 11,00.
Urmăriți-ne și pe paginile de socializare: Instagram și Facebook pentru a fi la curent cu toate informațiile din județul tău!