Copiii din satul Humosu, județul Iași, vor avea cu ce să meargă la școală. Bugetul a fost aprobat, iar microbuzele școlare vor fi reparate. Școala va începe săptămâna viitoare și pentru cei 120 de copii din localitatea Humosu, comuna Sirețel, județul Iași, unde consilierii locali au aprobat miercuri bugetul, astfel că vor fi bani pentru repararea microbuzelor școlare, care îi vor transporta pe elevi la școala dintr-un sat învecinat. Clopoţelul va suna săptămâna viitoare şi pentru cei 120 de copii din localitatea ieşeană Humosu, care până miercuri nu ştiau dacă vor putea merge sau nu la şcoală. Clădirea școlii din sat e în curs de reabilitare, astfel că elevii ar trebui să ajungă până în satul vecin, unde să înveţe în trei schimburi. Nu era însă sigur dacă vor putea merge acolo la şcoală pentru că cele două microbuze școlare din comună nu aveau ITP-ul făcut, iar unul dintre ele era stricat. Totul din cauză că de mai bine de patru luni consilierii refuză să voteze bugetul local. Potrivit prefectului judeţului Iaşi, bugetul comunei a fost. „O veste bună, am convocat de îndată o şedinţă a Consiliului Local având în vedere situaţia excepţională şi de urgenţă. S-au prezentat 12 consilieri şi bugetul a fost aprobat şi practic s-a deblocat situaţia şi anul şcolar poate începe, şi nu doar anul şcolar, ci comuna a fost deblocată, pentru că ei nu puteau să îşi plătească de pe data de 31 mai salariile asistenţilor personali, a persoanelor cu handicap, nu puteau face investiţii prin PNDL, nu puteau plăti curentul la şcoli”, a declarat prefectul judeţului Iaşi. Urmează ca hotărărea de Consiliu local să fie dusă la Finanţe, pentru a putea fi deblocate conturile comunei. Astfel, vor putea fi făcute plăţile către furnizorul de energie electrică, pentru că şcoala risca să rămână fără curent din cauza facturilor neachitate, şi vor putea fi făcute şi ITP-urile celor două microbuze cu care elevii să facă naveta.