Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Școală modernă cu șase săli de clase și două laboratoare în comuna Mircești

Școală modernă cu șase săli de clase și două laboratoare în comuna Mircești.

Contractul de execuție pentru Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din comuna Mircesti, ce va avea 6 săli de clasă, 2 laboratoare, bibliotecă, spațiu de servire a mesei cu anexe, cancelarie, secretariat, cabinet medical cu izolator, cabinet psihologic cu o cameră de terapie, cabinet medical, birouri administrative și facilități pentru toți, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități a fost semnat.

Citește și Trei elevi din Iași au reușit să obțină nota maximă la Bacalaureat

De asemenea, s-a finalizat montarea unei școli mobile, unde copiii vor învăța temporar până la finalizarea noii școli. Construcția clădirii este finanțată prin proiectul „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile”, implementat de Guvernul României prin Ministerul Educației și Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare (UMPMRSU).

Proiectul este realizat cu sprijin financiar din partea Băncii Internaționale de Reconstrucție și Dezvoltare.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!