Locuitorii din comuna Fântânele, județul Iași, vor beneficia de fonduri alocate de Compania Națională de Investiții. Recent, a fost semnat contractul cu o firmă de construcții. În cadrul licitației a fost aleasă oferta cu prețul cel mai mic. Compania Națională de Investiții (CNI) SA a alocat o nouă tranșă de fonduri pentru reabilitarea infrastructurii din județul Iași. Recent, a fost semnat contractul pentru reabilitarea drumului comunal 140 din comuna Fântânele. Valoarea finală a contractului este de aproape 740.000 de euro. ”Antreprenorul are obligația de a utiliza în mod rezonabil drumurile sau podurile ce comunică cu sau sunt pe traseul șantierului și de a preveni deteriorarea sau distrugerea acestora de către traficul propriu sau al oricăruia dintre subcontractanții săi; executantul va selecta traseele, va alege și va folosi vehiculele, va limita și repartiza încărcăturile, în așa fel încât traficul suplimentar ce va rezulta în mod inevitabil din deplasarea materialelor, echipamentelor, instalațiilor sau altora asemenea, de pe și pe șantier, să fie limitat, în măsura în care este posibil, astfel încât să nu producă deteriorări sau distrugeri ale drumurilor și podurilor respective”, se arată în caietul de sarcini. Totodată, constructorul trebuie să amenajeze mai multe podețe și un dig. Executantul va asigura o garanție a lucrărilor de cel puțin 36 de luni. Comuna Fântânele beneficiază de fonduri pentru reabilitarea infrastructurii, după ce drumurile au fost afectate de calamități.