Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Studenții de la UMF Iași se pot caza în căminele universității începând cu 5 august

Studenții de la UMF Iași se pot caza în căminele universității începând cu 5 august.

Pe 5 august se dă startul cazării la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”. Pentru studenții de anul I, media pentru cazare va fi media de admitere, iar pentru studenții de anii II – VI se ia în considerare punctajul de la sfârșitul anului precedent (sesiunea din vară), fără practică de vară, căruia i se poate adăuga un punctaj de voluntariat, în valoare cumulată maximă de 10 puncte (câte un punct pentru fiecare activitate de voluntariat efectuată pe durata aceluiași an precedent), activități/proiecte în care este implicată și Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. 

VEZI AICI Regulamentul de cazare.

Sunt excluși din start studenții care au:

  • domiciliul stabil în Iași
  • cei care au înregistrat abateri pentru care au primit sancţiuni conform Regulamentului de organizare și funcționare al căminului studențesc, Regulamentului de studii de licență sau Codului de Etică
  • cei care în anii anteriori nu au utilizat spaţiile de cazare corespunzător, au degradat sau nu au întreţinut spaţiile conform regulamentelor edical
  • cei care au înstrăinat sau au avut edicale de a înstrăina locul de cămin în anii precedenţi

Procesul de cazare în cămine are la bază principiul meritocrației, fiind totodată oferite locuri pe criterii sociale. Repartiţia pe cămine se face în limita locurilor disponibile, pe baza procentajelor calculate în funcţie de numărul de studenţi cu domiciliu în afara oraşului, înscrişi în fiecare an, a fiecărei facultăţi/specializări, principalul criteriu fiind punctajul din anul anterior.

Formularele de cazare se completează online, accesând contul personal, conform indicațiilor menționate în acesta.

Citește și Intabularea gratuită la Miroslava

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa ” dispune de 1074 de locuri în șase cămine, distribuite astfel:

  • 534 pentru studenții de la Medicină Generală
  • 104 pentru studenții de la Asistență Medicală Generală
  • 15 pentru studenții de la Nutriție și Dietetică
  • 172 pentru studenții de la Medicină Dentară
  • 24 pentru studenții de la Tehnică Dentară
  • 4 pentru studenții de la Asistență de profilaxie stomatologică
  • 96 pentru studenții de la Farmacie
  • 21 pentru studenții de la Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic
  • 48 pentru studenții de la Bioinginerie Medicală
  • 42 pentru Balneofiziokinetoterapie și recuperare
  • 8 locuri pentru masteranzi
  • 6 locuri pentru doctoranzi

VEZI AICI repartizarea numărului de locuri pe secții, ani de studii și cămine.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

Primăria Pașcani
Primăria Iași
Primăria Podu Iloaiei