Studiu: ingineria este în topul celor mai ofertante domenii de angajare. Cerere mare și salarii competitive.
Piața muncii arată că ingineria este unul dintre cele mai bune domenii în care absolvenții se pot angaja în momentul de față: există și o cerere crescută, dar și salarii pe măsură.
Cele 11 facultăți ale Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași pregătesc specialiști în strânsă colaborare cu aceste cerințe.
Un studiu recent publicat de BestJobs evidențiază faptul că toamna lui 2024 a adus o dinamică accelerată pe piața muncii, cu ingineria situându-se în topul celor mai ofertante domenii de angajare. De la ingineria civilă la cea mecanică, electrică sau IT, cererea de profesioniști a crescut semnificativ. Potrivit datelor, salariile nete din acest sector pot depăși 10.000 de lei, în funcție de specializare și experiență.
Conform BestJobs, inginerii din România beneficiază de oportunități atât pe plan local, cât și internațional. Specializările tehnice nu doar că oferă locuri de muncă stabile, dar contribuie și la dezvoltarea economiei, prin proiecte complexe de infrastructură, inovații tehnologice și soluții sustenabile.
Domeniul ingineriei rămâne unul dintre cele mai ofertante și constante sectoare de pe piața muncii din România, reprezentând, în medie, 10% din volumul lunar al joburilor disponibile, și o creștere anuală a volumului de joburi în domeniu. Această stabilitate îl face atractiv pentru candidații care își doresc o carieră bine definită, cu oportunități diverse și remunerații competitive.
Potrivit sursei citate, angajatorii din industria ingineriei sunt în căutare constantă de profesioniști specializați, printre cele mai solicitate specializări se numără roluri de:
- inginer automatist (1.100–1.400 € net)
- inginer constructor (1.300–1.700 € net)
- inginer energetician/electroenergetician (1.500–2.000 € net)
- inginer controlul calității (1.400–1.700 € net)
- inginer producție (1.000–1.200 € net)
- inginer cadastru/topograf (1.100–1.300 € net)
- inginer proiectare mecanică (1.200–1.400 € net)
- inginer agronom (1.000–1.200 € net)
- inginer chimist (900–1.100 € net)
Printr-o ofertă educațională adaptată cerințelor pieței muncii și un sistem educațional ce pune accent pe competențele practice, TUIASI formează ingineri capabili să inoveze și să ofere soluții pentru provocările din aceste domenii unde există o cerere semnificativă de angajare. Procesul de formare este susținut de o abordare multidisciplinară, combinând teoria cu aplicațiile practice, pentru a asigura o integrare rapidă și eficientă a absolvenților pe piața muncii.
Concret, la TUIASI, viitorii ingineri au acces la laboratoare moderne, programe de practică în colaborare cu companii de top și posibilități de dezvoltare personală prin participarea la concursuri și proiecte internaționale. Programele de mentorat, sprijinul în cercetare și colaborările cu lideri din industrie asigură o pregătire completă, orientată spre cerințele reale ale angajatorilor.
Citește și UAIC a câștigat 13 noi proiecte de cercetare în valoare de peste 11 milioane de lei
Un alt factor distinctiv al TUIASI este colaborarea strânsă cu liderii din industrie, vizibilă prin modernizarea continuă a laboratoarelor cu sprijinul companiilor de top din România. Totodată, alături de specialiști din industrie, cercetătorii TUIASI desfășoară proiecte comune de cercetare, iar studenții participă în aceste companii la stagii de practică relevante. Tinerii au astfel acces direct la tehnologie de ultimă generație și la specialiști care împărtășesc din experiența lor profesională.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!