Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Meniu

Trei urși au intrat în localitatea Ciohorăni! Autoritățile sunt în alertă!

Trei urși au intrat în localitatea Ciohorăni! Autoritățile sunt în alertă! Primarul din comuna Ciohorăni, Ticu Simion, face un apel către locuitorii:

„Primăria  atenționează cetățenii din localitatea Ciohorăni că s-a semnalat prezența a doi urși pe raza localității. Cetățenii vor evita deplasările pe drumurile publice până la rezolvarea situației”, este mesajul primarului din Ciohorăni. La fața locului sunt reprezentați de la Inspectoratul Județean de Jandarmi, Poliție, ISU și Asociația Vânătorilor.

Vezi și un alt articol: Furnizarea apei potabile întreruptă azi la Pașcani și în suburbii.
Se încearcă găsirea animalelor pentru a fi relocate. „Echipa de intervenţie este formată din: primarul/viceprimarul unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul; personalul structurilor de jandarmi competente teritorial, aflat în serviciu în zona unde a fost semnalată prezenţa exemplarului de urs; personalul tehnic de specialitate angajat al gestionarului care a încheiat contract de permanenţă cu unitatea administrativ-teritorială pentru asigurarea serviciilor de specialitate prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, în zona unde s-a produs evenimentul; medicul veterinar. Conducătorul echipei de intervenţie este primarul/viceprimarul, în calitatea sa de conducător al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă” conform unei comunicări făcute de ISU Iași.

Nu ezitați să ne urmăriți pe Facebook, respectiv pe Instagram, pentru a fi la curent cu toate informațiile din județ!

Primăria Popricani
Primăria Iași

iulie 12, 2024

CTP adoptă măsuri pentru a combate efectele...

Fatal error: Uncaught ErrorException: md5_file(/home/adminis/public_html/wp-content/litespeed/css/67f9e6196885b340a740995b75abb754.css.tmp): failed to open stream: No such file or directory in /home/adminis/public_html/wp-content/plugins/litespeed-cache/src/optimizer.cls.php:130 Stack trace: #0 [internal function]: litespeed_exception_handler(2, 'md5_file(/home/...', '/home/adminis/p...', 130, Array) #1 /home/adminis/public_html/wp-content/plugins/litespeed-cache/src/optimizer.cls.php(130): md5_file('/home/adminis/p...') #2 /home/adminis/public_html/wp-content/plugins/litespeed-cache/src/optimize.cls.php(837): LiteSpeed\Optimizer->serve('https://adminis...', 'css', true, Array) #3 /home/adminis/public_html/wp-content/plugins/litespeed-cache/src/optimize.cls.php(330): LiteSpeed\Optimize->_build_hash_url(Array) #4 /home/adminis/public_html/wp-content/plugins/litespeed-cache/src/optimize.cls.php(264): LiteSpeed\Optimize->_optimize() #5 /home/adminis/public_html/wp-includes/class-wp-hook.php(324): LiteSpeed\Optimize->finalize in /home/adminis/public_html/wp-content/plugins/litespeed-cache/src/optimizer.cls.php on line 130