Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Un nou credit semnat de Primăria Iași. Dobândă de 18% pentru 5 ani. Unde se duc banii

Un nou credit semnat de Primăria Iași. Împrumutul a fost contractat la Banca Intesa Sanpaolo România. Fondurile vor fi utilizate pentru finanţarea unor cheltuieli în cadrul mai multor proiecte europene întârziate ale municipalităţii.

Creditul are o valoare de 8,8 milioane lei, iar costurile aferente (dobânzi) se ridică la circa 1,6 milioane lei. Acestea conform unui anunţ al municipalităţii ieşene. Criteriul de atribuire a contractului a fost preţul cel mai scăzut.

În context, amintim că, recent, Primăria a semnat un alt contract de împrumut, de data aceasta cu BCR, cu o valoare de până la 200 milioane lei: aceşti bani vor fi destinaţi exclusiv achiziţiei de combustibil în perioada sezonului rece 2023-2024. BCR a fost celălalt ofertant şi la licitaţia privind creditul destinat proiectelor UE, dar oferta Sanpaolo a fost mai bună din punct de vedere tehnic şi financiar, conform opţiunii municipalităţii.

Vezi și: Măsuri social-democrate în 2024: bani mai mulți în educație.

În ceea ce priveşte cele 8,8 milioane lei, Primăria vrea să finanţeze finalizarea lucrărilor la patru proiecte europene care au întârzieri mari în implementare: modernizarea campusului şcolar de la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” (5 milioane lei), reabilitarea Grădiniţei nr. 13 (2,3 milioane lei), construirea centrului social „Cicoarei” (1,2 milioane lei) şi amenajarea zonei de agrement „C.A. Rosetti” (0,3 milioane lei).

Iniţial, Primăria a estimat costurile aferente împrumutului la o sumă de 2,2 milioane lei, dar, în urma procedurii de achiziţie publică a serviciilor de creditare, nivelul acestora a scăzut la aproape 1,6 milioane lei. Costurile finale reprezintă circa 18% din valoarea totală a creditului.

Contractarea împrumutului a fost aprobată de Consiliul Local (CL) în luna septembrie, odată cu adoptarea unei decizii favorabile şi în cazul celuilalt credit de 200 milioane lei.

ziaruldeiasi.ro

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat!

Primăria Pașcani

februarie 7, 2025

Medicii de la Spitalul Municipal de Urgență...
Primăria Iași
Primăria Iași

februarie 7, 2025

Tronsonul 2 al Autostrăzii Unirii Moțca-Iași-Ungheni, scos...
Primăria Iași

februarie 7, 2025

Crește numărul de cazuri de rujeolă în...