Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Meniu

Valea Lupului se transformă în șantier

Valea Lupului se transformă în șantier. Campania de asfaltări va dura până la sfârșitul anului viitor și vor fi modernizate 20 de străzi din satul amintit. „Necesitatea lucrărilor propuse derivă din faptul că ploile abundente din ultimii ani au condus la spălări de versanți și la creșteri frecvente ale nivelurilor și debitelor pâraielor din comună.

Citește și: Bani pentru drumul județean din Coarnele Caprei.

Pe aceste străzi, lucrările de colectare și evacuare a apelor pluviale sunt deficitare sau lipsesc cu desăvârșire, iar cele de apărare, susținere și consolidare a corpului drumului prezintă numeroase degradări”, apare scris în caietul de sarcini. Banii pentru cei aproape 6 km din Valea Lupului vor veni de la Compania Națională de Investiții. Licitația pentru desemnarea constructorului a dus, în final, la o ofertă rentabilă pentru comună, în sensul că a fost sub pragul de pornire al licitației. Departajarea ofertelor s-a făcut după criteriul prețului cel mai mic. Durata contractului va fi de 44 de luni: 8 luni pentru execuție și 36 de luni perioada de garanție.

Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile din județul Iași!

Primăria Iași

mai 17, 2024

În perioada 16-19 mai se vor duela...
Primăria Moțca

mai 17, 2024

Sâmbătă, 18 mai, în comuna Moțca, va...
Primăria Schitu Duca

mai 17, 2024

Săptămâna aceasta, au demarat lucrările pe un...