Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

VIDEO. Au început săpăturile pentru drumul provizoriu de acces la Spitalul Regional de Urgență

Au început săpăturile pentru drumul provizoriu de acces la Spitalul Regional de Urgență.

Începând de săptămâna trecută echipele Citadin SA amenajează un drum provizoriu de acces pentru autocamioane care va face legătura dintre șantierul de pe versantul Moara de Vânt, pe latura nord-vestică a acestuia, și bulevardul C. A. Rosetti. Unele porțiuni din acest drum ar putea deveni permanente odată ce Spitalul Regional de Urgență va fi finalizat.

Drumul va fi utilizat de autocamioanele care vor evacua pământul excavat rezultat în urma săpăturilor efectuate pentru realizarea spitalului.

(Sursa VIDEO: Facebook/ Mihai Chirica)

Citește și Marca SsangYong în creștere pe piața din România

Primele lucrări la șantierul propriu-zis sunt programate să înceapă pe 19 aprilie 2024 și vor fi executate de Ness Proiect Europe, care, pentru o sumă de 26.298.533,47 lei fără TVA (31.295.254,83 lei cu TVA), va trebui ca, în cel mult patru luni, să se ocupe de organizarea șantierului din zona Moara de Vânt, excavarea pământului, devierea rețelelor de utilități și amenajarea căilor de acces.

Urmărește-ne pe Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu toate informațiile!