World Education Fair își face debutul la Iași pe 15 februarie. Ce țară se menține pe locul 1 ca destinație de studiu.
Olanda se menține pe locul 1 ca destinație de studiu, în ceea ce privește numărul de aplicanți. Aceasta este urmată de Marea Britanie, Belgia, Italia, Spania și Irlanda. În același timp, se așteaptă la o creștere aplicațiilor la universitățile din Germania. Acolo nivelul taxelor se situează între 0 și 1500 euro pe semestru pentru universitățile de stat și între 10.000 și 30.000 euro pe an pentru universitățile private, dar unde există și multe programe de studiu în limba engleză.
Programele de studiu în UK revin în trend
Programele de studiu în Marea Britanie revin în trend, fie că vorbim de zona liceală sau universitară. La nivelul aplicațiilor universitare se înregistrează o creștere de 60% a dosarelor depuse, față de februarie 2023.
“Instituțiile britanice acordă cele mai consistente burse la acest moment. Aici putem nominaliza University of Portsmouth care a redus taxa de școlarizare de la 19.200 lire la 9250 lire pe an. Coventry University, care a păstrat taxa de școlarizare la 9250 lire. Unversity of Essex, care acordă o bursă de 5000 de lire, reprezentând un discount din taxa pentru studiile de licență. Sau Greenwich care acordă 3000 de lire reducere din taxa de licență.
De asemenea, Middlesex University a pregătit 5 burse în valoare 5000 de lire pentru aplicanții IntegralEdu. După momentul BREXIT, din cauza incertitudinilor legate de taxe, a existat un val de reticiență a tinerilor doar față de instituțiile de învățământ superior, pentru că la nivelul liceelor cererea de aplicații a crescut în fiecare an”, declară Alexandra Bădescu, Deputy General Manager IntegralEdu.
Unele dintre cele mai importante universități din străinatate vor fi prezente la București, pe 17 februarie, în cadrul târgului educațional World Education Fair (WEF). Se vor acorda burse substanțiale pentru tinerii din România. Spre exemplu, EU Business School Barcelona oferă pentru participanții la WEF burse și reduceri care pot însemna între 10% și 30% din taxa de școlarizare. Iar Universidad Europea a pregătit burse de 3000 de euro pentru tinerii cu potențial în zona academică.
World Education Fair își face debutul cu ediția de la Iași, pe 15 februarie, la Hotel International. Aici tinerii și familiile acestora pot discuta direct cu reprezentanții instituțiilor de învățământ, dar și cu consultanții educaționali IntergralEdu.
Citește și Aparatură de ultimă generație pentru cabinetele medicale din șase școli din Iași
Aproximativ 40% din tinerii interesați de studii în străinătate apelează la testele de orientare profesională pentru o înțelegere mai clară a opțiunilor universitare, în perspectiva succesului în carieră
Cele mai căutate domenii de studiu de către tinerii români rămân în continuare cele din zona Computer Science și Business. Perspective importante de dezvoltare, legate și de cererea de pe piața muncii sunt în zona de Inginierie, Art & Design și Psihologie.
Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile din județul Iași!