Zbor inaugural pe Terminalul 4 al Aeroportului Iași.
În această vineri, Aeroportul Iași va marca un moment deosebit: zborul inaugural de pe Terminalul 4. Pasagerii care vor trece pragul terminalului T4 vor zbura către Otopeni, împreună cu echipajul TAROM, pe ruta IAȘI – Otopeni. Aeronava desemnată pentru acest zbor, RO704, va decola la ora 14:00.
Călătorii de pe zborul RO704 vor fi privilegiați să participe la ceremonia simbolică de inaugurare a noului terminal și vor tăia panglica inaugurală înainte de a intra în clădire. După finalizarea check-in-ului la parterul T4, pasagerii vor trece la etajul 1 pentru controlul de securitate. Aceștia urmând mai apoi să se îndrepte apoi către zona de îmbarcare tot la parter.
La rândul lor, pasagerii care sosește la Iași din Otopeni cu zborul RO703, la ora 13:35, vor putea accesa noul terminal pentru a-și ridica bagajele.
Zborurile ulterioare pe ruta internă Iași – Otopeni (și retur) vor fi operate de asemenea din Terminalul 4.
Menționăm că noul Terminal al Aeroportului Iași va fi destinat zborurilor Schengen, începând cu 29 martie pentru cele interne și cu 31 martie pentru cele extracomunitare. Terminalul 2, care deservește în prezent traficul intern, va fi reconfigurat în terminal de marfă.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!