Cartier de vile lângă Spitalul Regional, subiect de dezbatere publică.
Primăria organizează o dezbatere publică la sfârșitul lunii privind construirea unui ansamblu de vile în Moara de Vânt, în apropierea SRU.
Mai mulți proprietari individuali, care dețin împreună 2 hectare de teren, intenționează să construiască 23 de case (dintre care 18 duplexuri) cu demisol, parter și două etaje pe o treime din suprafața totală. În proiectul de PUZ propus pentru consultare publică se menționează că zona este propice unei reglementări unitare pentru a asigura o organizare coerentă, acces facil, circulații eficiente, racordare la utilități și retrageri uniforme, scrie ZDI.
Zona în care este propus proiectul a cunoscut o dezvoltare semnificativă în ultimii ani, atrăgând un interes sporit din partea investitorilor privați, afirmă proiectanții. Aceștia aduc ca argumente proiectele publice și private din imediata apropiere, acoperind o gamă largă de funcțiuni: administrativ, financiar-bancar, comercial, religios, medical, educațional, sportiv, de agrement, turistic și rezidențial (atât individual, cât și colectiv).
Se poate ajunge la teren prin drumuri de exploatare din str. Moara de Vânt și bd. C.A. Rosetti. Însă, conform PUZ-ului, zona studiată se confruntă cu o infrastructură rutieră și pietonală subdimensionată și lipsită de trotuare.
Suprafața totală este distribuită astfel:
- 6.000 mp pentru cele 23 de construcții
- 6.000 mp pentru spații verzi
- 8.000 mp pentru infrastructura de circulație (alei pietonale și carosabile) și parcare (2 locuri/construcție).
Momentan, după finalizarea consultării publice, proiectul noului cartier de vile urmează să fie dezbătut de Consiliul Local.
Citește și Demers oficial pentru Ateneul Național din Iași
Dacă va fi aprobat, beneficiarii vor putea obține autorizația de construire, iar lucrările vor dura aproximativ 36 de luni de la acel moment.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!