Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Urbanism

Meniu

Şapte blocuri noi între Iaşi şi Valea Lupului. Se anunţă dezbateri aprinse: nemulţumiri mari ale vecinilor de la case

Un nou ansamblu rezidenţial va fi construit pe unul dintre puţinele terenuri libere de la limita administrativă între Iaşi şi Valea Lupului. Şapte blocuri, cu câte două tronsoane, sunt propuse pe str. Prof. Ioan Petru Culianu – proiectul fi va fi dezbătut public la Primărie pe 4 decembrie. Proiectul urbanistic a mai făcut obiectul unor consultări publice: proprietarii de case din zonă au contestat faptul că investitorul (Vectra Trading, din Valea Lupului) intenţionează să construiască blocurile, având în vedere că, în jurul terenului, sunt construcţii mici (vile cu un etaj sau cu mansardă).

Un alt articol: Holboca va avea complex sportiv.

Pe parcursul acestui an, investitorul ar fi trebuit să aducă o serie de modificări la proiect, dar aceste lucruri se vor putea constata la dezbaterea care va avea loc la sediul municipalităţii. Una dintre probleme ridicate de vecini viza supraaglomerarea traficului, fiind invocată necesitatea realizării unui studiu de circulaţie. Conform planşei urbanistice, şase dintre cele şapte clădiri vor găzdui locuinţe. Celălalt imobil va avea ca funcţiuni servicii şi comerţ. Regimul de înălţime propus este subsol, demisol, parter şi 2 etaje. „Parcarea va fi amenajată atât la nivelul terenului, cât şi în subsolul acestuia”, se arată în Planul Urbanistic Zonal (PUZ). Urmeaz[ ca numărul total necesar să fie calculat la momentul depunerii documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiei de construire.

Modificări ale rutelor principale și amenajarea unui drum nou

 „Terenul se află în intravilanul municipiului Iaşi, în zona Păcurari Vest şi este încadrat de: strada Ioan Ivanov, stradela Profesor Ioan Petru Culianu şi drumul de acces – continuarea străzii Ion Minulescu din comuna Valea Lupului”, se arată în proiectul urbanistic. De precizat este faptul că accesurile principale vor fi de pe continuarea str. Ion Minulescu şi un nou drum care va fi amenajat pe partea de est a amplasamentului.

Continuarea pe: www.ziaruldeiasi.ro

Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile din județul Iași!

noiembrie 15, 2023

Goland Imobil a obținut o primă autorizație...

noiembrie 6, 2023

Schimbări majore la piețele din oraș! La...

noiembrie 3, 2023

Primăria Iași lucrează la un proiect pentru...