Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Vaslui: Suma restantă a subvențiilor acordate pentru angajarea șomerilor va fi plătită

Suma restantă a subvențiilor acordate pentru angajarea șomerilor va fi plătită. Guvernul României a majorat bugetul alocat asigurărilor sociale de stat pentru ANOFM și agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă. Ca urmare, angajatorii vor primi sumele restante pentru subvențiile acordate la angajarea diferitelor categorii de șomeri.

La data de 18 ianuarie 2024, toate sumele restante au fost transferate către conturile angajatorilor, reprezentând convențiile încheiate și neplătite de către agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă în decursul anului precedent, totalizând peste 6,2 milioane de lei.

Vezi și: Sărăcia îi impinge să ia calea străinătății.

De asemenea, în urma aprobării noului buget la data de 9 ianuarie 2024, vor fi efectuate plățile pentru convențiile privind subvenționarea locurilor de muncă depuse de angajatori în intervalul ianuarie – decembrie 2023.

Potrivit declarațiilor oficiale, toate solicitările eligibile depuse de angajatori pentru subvenționarea locurilor de muncă conform prevederilor Legii 76/2002, art. 80 și 85, vor fi semnate, bugetate și plătite etapizat începând cu luna curentă până la începutul lunii iunie.

Această măsură vizează sprijinirea angajării unor categorii specifice de persoane, precum cei fără loc de muncă de peste 45 de ani, tinerii sub 29 de ani, persoanele cu handicap, absolvenții, cei care sunt unici întreținători de familie și șomerii de lungă durată. Efortul financiar pentru subvenționarea acestor cereri depuse în 2023 este estimat la peste 19,9 milioane de lei.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat!