Restricții de circulație și modificări în traficul din zona centrală a municipiului, pe 24 ianuarie.
Miercuri, 24 ianuarie 2024, în municipiul Iași vor fi organizate o serie de manifestări care vor marca împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Astfel, circulația rutieră și a mijloacelor de transport public în zona centrală va fi restricționată miercuri, 24 ianuarie 2024, în funcție de necesități, măsurile fiind luate de Poliția Rutieră, cu sprijinul Poliției Locale. Poliția Municipiului, Jandarmeria și Poliția Locală vor dirija autovehiculele participanților din alte localități spre parcări dedicate, pe Splai Bahlui sau în alte locuri care fi comunicate organizatorilor în timp util. Accesul în zona evenimentelor din Piața Unirii va fi controlat de forțele de ordine.
De asemenea, comercializarea și consumul de băuturi alcoolice pe o rază de 500 de metri este interzis. Orice măsuri organizatorice punctuale vor fi anunțate în timp util.
Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!