Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Neamț: Apți de muncă, prinși la cerșit

Apți de muncă, prinși la cerșit. Poliția Locală din Piatra-Neamț a desfășurat o operațiune de prevenire și combatere a cerșetoriei, concentrându-se pe zonele centrale și comerciale ale orașului. Șase persoane care practicau cerșetoria, deși erau apte de muncă, au fost îndrumate să părăsească zona. Acțiunea a avut loc vineri, 26 ianuarie 2024, și a implicat mai multe echipaje de ordine publică. Au fost inspectate zonele cunoscute ca fiind frecventate de cei care cerșesc, cum ar fi zona centrală a municipiului Piatra Neamț, parcările supermarketurilor și Piața Centrală. Cei șase cetățeni, majoritatea provenind din localitățile învecinate, au fost identificați cerșind bani de la trecători sau clienți ai diverselor spații comerciale sau magazine alimentare. După legitimare, aceștia au fost îndrumați să părăsească zona, fiind avertizați cu privire la respectarea Legii 61/1991, art. 2, lit. 3.

Vezi și: Locațiile în care sunt interzise adunările publice.

În plus, o femeie originară din Republica Moldova, rezidentă în Piatra-Neamț, a fost identificată cerșind la un supermarket. Au fost întocmite documente necesare implicării Direcției de Asistență Socială Piatra Neamț pentru adoptarea unor măsuri sociale adecvate. Poliția Locală reamintește cetățenilor că oferind bani celor care practică cerșetoria, aceștia sunt încurajați să refuze munca onestă, deși majoritatea sunt apte pentru astfel de activități. De asemenea, cei care cerșesc sunt înregistrați în evidențele direcțiilor de asistență socială și primesc beneficii financiare conform nevoilor lor.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat!