Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a informat că au fost semnate contractele pentru achiziționarea a 62 de trenuri noi, destinate circulației pe 10 rute electrificate în România. Aceste trenuri vor atinge o viteză maximă de 160 km/h. Ele vor îmbunătăți serviciile de transport călători de scurt parcurs în diverse regiuni ale țării.
Contractele, în valoare totală de 3,02 miliarde de lei, au fost semnate cu compania poloneză PESA.
Trenurile sunt prevăzute cu capacități de transport de 224 de locuri. Ele dețin facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă, sisteme digitale de informare a călătorilor, prize pentru încărcare, porturi USB și conexiune WiFi. Livrarea acestor trenuri se va face într-un interval de 24-36 de luni, începând din 2026.
Citește și Ministerul Mediului introduce programul „Rabla pentru sobe”
Acest proiect este finanțat prin Fondul European de Modernizare și permite Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) să utilizeze fondurile disponibile pentru achiziția altor 60 de trenuri electrice în cadrul Programului Operațional Transport 2021-2027.
Noile trenuri vor circula pe 10 rute electrificate. Ele vor deservi mai multor centre urbane mari din toate regiunile României:
- Constanța,
- Ploiești,
- Buzău,
- Focșani,
- Bacău,
- Iași,
- Suceava,
- Brașov,
- Sfântu Gheorghe,
- Miercurea Ciuc,
- Bistrița,
- Cluj Napoca,
- Arad,
- Timișoara și Reșița,
- București.
Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile!