Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Urbanism

Poitiers Towers: clienții mai au de așteptat

La Poitiers Tower, clienții mai au de așteptat. Matematica dezvoltatorului imobiliar Cătălin Tudosă, zis Tolea, i-a pus pe modul ”așteptare” pe clienții care iși doresc să se mute in blocurile de pe bulevardul Poitiers. Lucrările începute cu mult tam-tam pentru edificarea unui ansamblu pe bulveradul Poitiers stagnează din mai, anul trecut. Chiar și pe site-ul oficial al Poitiers Towers ultima poză cu stadiul șantierului este tot din mai 2023.

Cei care au achitat deja un avans destul de consistent pentru viitoarea locuința sunt acum în situația de a-și vedea banii blocați. Mai mult, deblocarea problemei create de Tolea este departe de a se produce. În 2020, Tolea a obținut autorizație de construire pentru opt blocuri de 11, respectiv 10 etaje. Conform actului emis de Primăria Iași, trei clădiri figurează cu 2 nivele subterane, parter, mezanin plus 11 etaje. Celelalte imobile trebuiau sa fie cu demisol, parter, mezanin plus 10 etaje.

Nu a respectat autorizația de construire

În faza de construire, dezvoltatorul imobiliar a încheiat mai multe antecontracte pentru unele apartamente vândute la prețuri preferențiale. Este o metodă des folosită de antreprenorii din domeniul imobiliar pentru a avea un fond de începere a lucrărilor, fără a se împrumuta din bănci. Dar Tolea a ”uitat” prevederile autorizației de construire. Nivelele subterane au dispărut, iar pe verticală, celor trei clădiri edificate le lipsește mezaninul, dar și un etaj. Pentru că, pur și simplu, au dispărut, nerespectând autorizația de construire, Din acest motiv, dezvoltatorul Poitiers Towers nu mai poate intabula blocurile. Deci nici vânzarea locuințelor nu este posibilă. Iar problema este departe de a fi rezolvată.

citește și: Dezvoltatorul Tolea, dat în judecată de proprii clienți. Motivul: blocul o ia la vale

Dezvoltatorul imobiliar ar trebui sa obțina o nouă autorizație de construire sau să forțeze intrarea in legalitate, dar această din urmă soluție este mai greu de realizat. Toți cei care au achitat avansuri pentru apartamentele din Poitiers Tower trebuie să se roage divinității pentru a-și recupera banii. Am încercat să-l contactăm telefonic pe Cătălin Tudosă, dar fără succes. Antreprenorul mai are și alte proiecte aflate în diferite stadii de execuție.

Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile din județul Iași!