Bacău: Desemnarea proiectantului pentru Autostrada Brașov-Bacău a fost amânată cu încă 5 luni.
Procesul de desemnare a proiectantului pentru Autostrada A13 Brașov-Bacău a suferit o nouă amânare. Termenul inițial, care ar fi trebuit să expire acum 5 luni, a fost prelungit până pe 13 martie, conform CNAIR. Această întârziere considerabilă în raport cu programul stabilit inițial pentru octombrie 2023 ridică semne de întrebare cu privire la evoluția proiectului.
Procesul de evaluare a celor trei oferte primite a durat peste opt luni. Perioadă neobișnuit de lungă pentru un contract de execuție de o asemenea amploare. De menționat este că aceasta nu este o licitație pentru un contract de revizuire a studiului de fezabilitate și proiect tehnic. Ci pentru un contract de execuție.
CNAIR a primit oferte de la trei proiectanți
La a treia licitație, care a avut loc pe 30 mai 2023, pentru completarea studiului de fezabilitate și realizarea proiectului tehnic, CNAIR a primit oferte de la trei proiectanți. Aceștia sunt: Consitrans, Mega Muhendislik și Explan. Termenul estimat pentru desemnarea câștigătorului a fost inițial 6 octombrie 2023. Acesta a fost amânat pentru începutul anului 2024, iar acum pentru 13 martie 2024. Licitația nu a fost suspendată. Dar nici contestată pentru clarificări la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Evaluarea tehnică a celor trei oferte s-a încheiat deja la 21 august 2024.
În contrast cu a doua licitație, care a fost anulată și avea o valoare minimă de 45 de milioane de lei, a treia procedură de achiziție are un cost estimat între 77 și 91 de milioane de lei. Cu o durată a contractului de 125 de luni (peste 10 ani). În acest contract, CNAIR a inclus, pe lângă Studiul de Fezabilitate (24 de luni), și monitorizarea geotehnică (36 de luni). Precum și 60 de luni pentru asistență tehnică pe durata etapelor de proiectare și execuție. Inclusiv monitorizarea geotehnică, conform datelor din Caietul de Sarcini.
Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!