Ajutoarele pentru încălzire și plata facturilor de curent vor continua să fie acordate persoanelor cu venituri mici. Aproximativ 800.000 de familii ar putea să nu mai îndeplinească criteriile pentru a primi aceste ajutoare. Și asta, în urma creșterii pensiilor și salariilor.
Guvernul analizează o decizie în acest sens, iar aceasta ar urma să fie adoptată în cursul săptămânii curente. În plus, pentru a proteja populația, Executivul ia în considerare măsuri menite să reducă facturile la utilități.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat recent că persoanele cu venituri mici vor continua să primească sprijin din partea statului pentru a-și putea achita facturile la căldură și curent. Un proiect de act normativ în acest sens este în curs de adoptare de către Guvern.
Se explică că la stabilirea eligibilității pentru aceste forme de sprijin, nu se vor lua în considerare majorările pensiilor și salariilor din ianuarie. Aceste creșteri ar fi determinat ca o parte din persoanele aflate în categoria consumatorilor vulnerabili să își piardă dreptul la acest ajutor. Sau să îl primească în cuantumuri mai mici. Marcel Ciolacu a subliniat că este incorect să se ajungă la astfel de situații.
În paralel, Ministerul Energiei examinează o serie de măsuri pentru a reduce facturile la gaze naturale și energie electrică. În viitorul apropiat va promova un act normativ în Guvern după obținerea tuturor avizelor necesare, a declarat ministrul de resort, Sebastian Burduja.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat!